miercuri, 11 noiembrie 2009

Filme
























Van Wilder

Van Wilder - Freshman Year este al treilea film din seria Van Wilder. Fiind student în primul an la Coolidge, Van Wilder e pregătit de dezmăţ şi de petreceri. Chiar dacă este o tradiţe a familiei să termine această facultate, van Wilder este mai încântat de fetele pe care le întâlneşte acolo şi de posibilitatea de a se distra. Din păcate pentru el, toate fetele din facultate par să fi depus un jurământ de castitate, iar decanul conduce facultatea cu o listă de reguli foarte stricte care nu permit petrecerile, relaţiile amoroase sau consumul de alcool şi de narcotice. Van se îndrăgosteşte de o frumuseţe a campusului, Kaitlin, şi încearcă să o cucerească. Pe lângă aceasta, Van îşi propune să elibereze şcoala de regulile stricte care nu permit nimănui să se distreze în nici un fel.
























Virgina la 18 ani

Filmul prezinta povestea unei fete de 18 ani inca virgina. Aceasta era genul fetei tocilare, pudice, care isi astepta sufletul pereche. La petrecerea de absolvire a liceului, Katie, incurajata de prietena ei cea mai buna, Rose, incearca sa-l cucereasca pe Ryan, baiatul pe care il considera predestinat ei. Din cauza prostului renume pe care il detine printre colegi, si anume fiind inca virgina, este refuzata de acesta. De aici lucrurile iau o intorsatura ciudata, intrucat Katie se hotaraste sa-si piarda virginitatea cu primul iesit in cale, ca apoi sa-l poata cuceri pe Ryan. In incercarile ei de a-si gasi in partener cat mai bun, aceasta trece printr-o groaza de peripetii si are o multine de surprizepe care urmeaza sa le aflati singuri.























G.I.JOE : The Rise Of Cobra

Oficial ei nu exista. Dar atunci cand toate optiunile de aparare impotriva unei amenintari globale au fost epuizate, intervin ei. G.I. J.O.E., o unitate militara cunoscuta sub numele de Global Integrated Joint Operating Entity, o echipa infiintata de guvernul american ca masura de protectie impotriva unei organizatii malefice condusa de un mare traficant de arme. Actiunea din G.I. Joe: The Rise of Cobra se desfasoara la zece ani in viitor, atunci cand Duke si Ripcord sunt introdusi in echipa G.I. Joe.
























Dragon Ball Z

Dragon Ball Z este povestea care se centreaza in jurul unui baiat pe nume Goku. Dar el nu este orice fel de baiat. Goku descopera ca este nascut pe alta planeta si ca a fost trimis pe Pamant ca sa se infiltreze in societatea noastra si apoi sa o distruga. Dar fiind crescut in spiritul pamantean, Goku se dovedeste a fi aparatorul dreptatii si al adevarului. El alege sa nu isi indeplineasca destinul de a provoca distrugerea planetei, ci alege sa protejeze planeta noastra impotriva unei amenintari extraterestre, care are ca scop dominarea intregului univers, si cauta sa controleze sapte bile magice. Gohan, bunicul care l-a adoptat, il roaga pe Goku pe patul de moarte sa caute cele sapte bile magice cu ajutorul Maestrului Roshi. El trebuie sa il impiedice pe Lordul Piccolo, inainte ca acesta sa puna mana pe aceste bile si sa cucereasca lumea.
























Iron Man
Bazat pe longeviva serie de benzi desenate realizată de Marvel, "Iron Man" spune povestea lui Tony Stark, enigmaticul moştenitor al Stark Enterprises. Tony este un industriaş miliardar, un inventator strălucit, care este răpit şi forţat să construiască o armă devastatoare. Folosindu-şi inteligenţa şi ingeniozitatea, cercetătorul construieşte o armură superperformantă şi evadează din captivitate. După ce descoperă un complot care are implicaţii la scară mondială, eroul intră în pielea "Omului de Fier" şi jură să apere planeta.

Tony Stark se luptă cu fărădelegea, terorismul şi spionajul corporationist, dar cu timpul începe să cedeze sub presiunea stilului său de viaţă haotic şi trebuie ca în cele din urmă să se confrunte cu singurul inamic pe care nu-l va putea învinge niciodată - el însuşi.
Filmul are la baza seria de bezni desenate cu acelasi nume creata de Stan Lee, Larry Lieber, Don Heck si Jack Kirby. Publicatia ‘Forbes’ a clasat personajul Iron Man printre cele mai bogate personaje fictive din toate timpurile.

























Far Cry

Bazat pe popularul joc video cu acelasi nume, filmul "Far Cry" urmareste tentativele reporterilor Valerie Constantine si Tom Moore din Seattle si ale capitanului unei barci pe nume Jack Carver, angajat de femeie pentru a-i conduce pe o insula situata in Pacificul de nord-vest dinspre care sosesc la ziar informatii contradictorii si ingrijoratoare, de a revela lumii intregi grozaviile rezultate in urma experimentelor militare lipsite de etica profesionala facute de doctorul Herman Krieger si anume crearea in laborator a unor soldati inzestrati cu forte supranaturale, plini de adrenalina si furie incontrolabila, care au fost transformati in adevarate masini de ucis.
Intrucat Tom Moore este ucis de catre mercenari, Jack si Valerie trebuie sa apeleze la toate abilitatile de care dispun pentru a supravietui in lupta cu soldatii condusi de catre Maria Sanchez, sefa sistemului de securitate al bazei de cercetare a doctorului Krieger, pentru a iesi invingatori din confruntarea cu monstrii creati pe cale artificiala in laborator si pentru a scapa nevatamati de pe insula blestemata in care se intampla lucruri misterioase.

























Crank 2 : High Voltage

Norocul lui Chev Chelios se schimba, chiar si atunci cand toata lumea crede ca a murit dupa ce a plonjat in gol din elicopter. Dar Chef scapa cu viata din acest "salt" al mortii, numai ca acum mafia Chinezeasca i-a furat lui inima lui Chev care adevenit aproape indestructibila si i-a inlocuit-o cu un dispozitiv activat de baterii. Din nefericire, acesta are nevoie de descarcari mari de energie, administrate la intervale fixe, pentru a continua sa functioneze. Chev Chelios nu are alta solutie decat sa porneasca intr-o noua cursa contracronometru ca sa incerce sa-si recupereze inima si sa imprastie iadul pe pamant in inima cartelului mafiot.
























Death race

Remake al filmului “Death race 2000” din anul 1975, pelicula de fata are o actiune plasata in New York-ul anului 2020, atunci cand societatea post-industriala se confrunta cu o problema ce tinde sa scape de sub control: cresterea fara precedent a infractionalitatii. Pentru a aerisi inchisorile, prec
um si pentru a distra publicul larg prin intermediul unor transmisiuni televizate sangeroase, gardienii pun bazele unei curse diabolice de masini intre detinuti in cursul careia acestia trebuie sa se mutileze si sa se ucida intre ei in drumul lor spre victoria finala.
Multiplu campion la raliul Nascar, Jensen Aimes este intemnitat de 8 ani in celebra Terminal Island si i se insceneaza o crima pe care nu o comisese pentru a fi fortat sa participe la aceasta competitie a mortii. Conducand o masina monstruoasa, dotata cu aruncatoare de flacari, lansatoare de grenade si arme de foc si purtand pe fata o masca metalica, Jensen trebuie sa supravietuiasca timp de 3 zile celor mai periculosi asasini din tara, premiul pentru castigarea cursei fiind libertatea personala.

























X-Men Origins: Wolverine

X-Men Origins: Wolverine este un prequel al celebrei serii, care prezinta aventurile mutantului cu uimitoare puteri regenerative inainte de-al intalni pe profesorul telepat Charles Xavier. Wolverine porneste in cautarea propriului sau trecut si a originii uimitoarelor sale puteri prezentand de asemenea relatia complexa pe care a avut-o cu Victor Creed si omniprezentul program Weapon X. In calea sa, Wolverine intalneste numerosi mutanti noi, in film urmand sa apara si cateva legende ale universului X-Men.
























Wanted

Tanarul de 25 ani pe nume Wes poate fi caracterizat drept o persoana lenesa si cu un viitor destul de sumbru. Seful il critica constant, prietena il ignora iar prietenii lipsesc. Nu prea avea alte alternative decat sa-si continue rutina de zi cu zi pana la batranete.
Insa totul s-a schimbat cand a intalnit-o pe Fox. Dupa ce tatal sau vitreg e omorat, frumoasa Fox il inscrie pe Wes intr-o societate secreta, the Fraternity,unde este antrenat pentru a-si razbuna moartea parintelui.
Antrenamentul tinteste trezirea puterilor adormite din interiorul tanarului, cum ar fi reflexe ultra rapide, agilitate fenomenala. In tot acest timp ajunge sa cunoasca din ce in ce mai bine regulile Fraternitatii si in final, datorita unor profesori foarte talentati, ajunge sa se bucure de toata puterea pe care ar fi dorit-o vreodata.
Insa, pe parcurs ce sapa mai adanc in organizatie,afla ca lucrurile nu sunt chiar asa cum par. Asfel e pus in situatia sa aleaga urmatorul pas, unul extrem de dificil si decisiv pentru conturarea destinului sau.























Ice Age 3

Aventurile celor trei prieteni continuă, dar din iulie 2009. Sid, Manny şi Diego revin pe marile ecrane, alături de simpaticul şi veşnic lovitul de soartă Scrat, veveriţa cu tendiţe suicidale pentru o ghindă. Ce surprize ne rezervă scenariştii constituie un compartiment impredictibil, fiind chiar mai multe variante în lucru, dar un lucru este clar: vor fi cu siguranţă dinozauri. Cum şi de unde vor apărea nu se mai ştie, dar prezenţa lor reprezintă o certitudine. De asemenea, trăsnăile eroilor vor fi dublate cu siguranţă de un spaţiu mai larg de desfăşurare a aventurilor veveriţei Scrat, care încă de la primul film al francizei a devenit preferata publicului şi, într-o măsură oarecare, şi mascota neoficială a seriei. Cu siguranţă că aşteptarea fanilor va fi răsplătită, ca şi în cazul filmului precedent al seriei.
























Revenge of the fallen

Povestea razboiului Autobotilor si Decepticonilor continua in aceasta noua parte in care noi roboti ies la iveala demonstrand ca ei au influentat istoria planetei noastre mai mult decat credeam noi. Dar birocratii planetei noastre acuza prezenta Autobotilor, considerandu-i principalii vinovati pentru implicarea umanitatii in acest razboi impotriva Decepticonilor. Optimus Prime si Autobotii sai nu vor sa paraseasca planeta neprotejata in fata Decepticonilor, asa ca il roaga pe Sam sa devina avocatul lor in fata rasei umane, cineva care sa ii convinga pe acestia ca ei nu trebuie alungati. Dar Sam este reticent si nu vrea decat sa aibe o viata normala la colegiu, departe de razboaie si roboti intergalactici. De doi ani incoace el este bantuit de viziuni in urma legaturii sale cu energia cubului. Refuzul lui Sam de a se implica va avea consecinte grave atat pentru el insusi, Autoboti si chiar si intreaga planeta, mai ales acum cand conducatorul Decepticonilor, Megatron este adus inapoi la viata si il cheama la lupta pe Fallen, unul din cei mai malefici roboti din istoria planetei Cybertron.
























Terminator salvation

Actiunea in Terminator Salvation: Future Begins este plasata in viitorul post-apocaliptic. Este anul 2018, iar John Connor este omul al carui destin a fost stabilit cu mult timp in urma, devenind conducatorul rezistentei omenirii in razboiul cu Skynet si armata lui de Terminatori. Connor a fost crescut cu anumite cunostinte despre viitor, dar acesta este alterat dupa aparitia lui Marcus Wright, un necunoscut, a carui ultima memorie este condamnarea la moarte. Datoria lui John Connor acum, este de a afla daca Marcus a fost trimis din viitor, sau salvat din trecut. In timp ce Skynet pregateste un nou atac impotriva rezistentei, Connor si Marcus ajung in inima operatiunilor Skynet, unde descopera un groaznic plan secret care sta la baza anihilarii rasei umane.


















The Dark Knight

Actiunea filmului se petrece la un an dupa ce Batman l-a eliminat pe Ra's Al Ghul. Bruce Wayne si alter-ego-ul sau - Batman, continua sa stabileasca ordinea in Gotham City, alaturi de locotententului James Gordon si Harvey Dent noul procuror districtual. Totul merge bine pentru o vreme iar Batman spera ca in curand Dent ii va lua locul si va deveni urmatorul protector al orasului. Planurile lui Batman sunt spulberate cand un
nou pericol ameninta orasul iar locuitorii au nevoie mai mult ca oricand de eroul lor. Cavalerul negru trebuie sa il infrunte acum pe Joker, un criminal psihopat,care vrea sa dovedeasca faptul ca fiecare are un pret si sa aduca haosul in Gotham City.

Batman nu reuseste sa faca fata tuturor provocarilor fiind manipulat de Joker si ajunge sa isi pateze reputatia de erou al orasului incalcand granita fragila dintre statutul de erou si cel de razbunator. Planurile Jokerului prind contur cand reuseste sa il convinga pe Harvey sa porneasca o vendeta personala, dovedind astfel ca si un potential erou poate sa decada. Pierzand sprijinul unor persoane foarte importante pentru el, Batman trebuie sa aduca singur linistea in Gotham City.
























Fast & furious
Toretto
si Letty nu s-au lasat de vechea lor meserie nici acum cand ei sunt in Republica Dominicana. Cu o noua trupa, ei activeaza in continuare jefuind convoaie de cisterne cu benzina in timpul mersului. Intre timp, Brian O'Conner a devenit agent federal. Dar cand o crima ii aduce inapoi in Los Angeles pe Toretto si Brian O'Conner, acestia doi se imprietenesc inca odata pe strazile unde a inceput totul. Acum ei trebuie sa confrunte un inamic comun, asa ca Toretto si Brian trebuie sa inceteze sa nu mai aiba incredre unul in altul si sa spere sa scape prin fel de fel de manevre de aceasta noua amenintare din partea unui mare traficant de droguri din America Latina. Drumurile lor se interesecteaza pe sosele si in tunele de-alungul granitelor internationale, iar singura solutie de a se razbuna este de a depasi limitele posibilului in spatele volanului.
























Shutter

Benjamin si Jane Shaw, un cuplu de tineri casatoriti din New York, intreprind o calatorie exotica in Japonia pentru a exploata o promitatoare oportunitate profesionala ce i s-a oferit sotului si anume aceea de a participa la o sesiune de fotografii de moda la Tokyo.
In toiul noptii, mergand cu masina pe un drum forestier intunecos, cei doi soti accidenteaza grav o tanara localnica care pare sa fi aparut din neant. Dupa ce isi revin din starea de inconstienta, Ben si Jane descopera consternati si ingroziti ca trupul victimei a disparut in mod misterios si ca nu exista nici o urma incriminatoare a producerii tragicului accident de automobil, drept pentru care isi continua drumul pana la destinatie si incearca sa se bucure de acest sejur in capitala Japoniei ca de veritabila luna de miere.
Vizitand in scopuri turistice frumoasa metropola japoneza, Jane observa cateva aparitii stranii si terifiante, care se regasesc ulterior si in fotografiile pe care le developeaza. Totodata, aceleasi pete albe ce par a se asemana cu o forma omeneasca fara contur precis apar si pe fundalul fotografiilor de moda ale lui Ben, ceea ce ii duce cu gandul pe cei doi tineri americani la faptul ca spiritul care nu si-a gasit linistea al fetei ucise in acel accident rutier a venit sa ii bantuiasca si sa se razbune.
























The Midnight Meat Train

Cea mai nouă creaţie a fotografului Leon Kaufman - un studiu despre viaţa nocturnă a metropolei în care locuieşte şi a locuitorilor ei - îi atrage atenţia lui Susan Hoff, proprietara unei importante galerii de artă, care decide să-l ajute pe tânărul fotograf să arate publicului faţa întunecată a oamenilor, surprinsă în poze. Convins că este pe drumul spre succes, cursa lui Leon de urmărire a vieţii obscure de noapte îl aduce faţă în faţă cu un criminal în serie, Mahogany, care obişnuieşte să-şi măcelărească victimele din metrou în cel mai crunt mod cu putinţă. Prietena fotografului, Maya, devine îngrijorată de riscurile pe care şi le asumă partenerul ei, în vreme ce artistul îşi continuă neabătut parcursul în subteranele oraşului, ajungând din ce în ce mai aproape de răul absolut.
























Twilight
Viata unei adolescente pe nume Bella ia o turnura diferita din momentul in care se muta in oraselul Forks-Washington, pentu a locui cu tatal ei. Initial, totul i se parea deprimant, pentru ca trebuia sa se acomodeze cu noua locuinta si cu noii colegi, insa la scurt timp il intalneste pe misteriosul si seducatorul Edward Cullen. Acesta se indragosteste de ea, insa are un mare secret de ascuns, care le pune in pericol relatia – el si familia lui sunt vampiri care au renutat la vanatul oamenilor. Bella afla secretul lui , dar nu realizea ca isi risca viata continuand aceasta relatie. Totul se complica atunci cand dusmanii vampiri ai familiei Cullen apar si vor sa o vaneze pe Bella. Va putea oare Edward sa o protejeze si sa se abtina el insusi de pofta pe care i-o provoaca mirosul ei?

























Underworld: Rise of the Lycans
Actiunea filmului Underworld: Rise of the Lycans este plasata inainte de primele doua parti Underworld si Underworld Evolution. Aceasta poveste se axeaza pe originea razboiului sangeros care s-a intins de-a lungul secolelor dintre vampirii aristocratici cunoscuti si ca Death Dealers si fostii lor sclavi, Lycan-ii. In perioada Evului Mediu, un tanar Lycan, Lucian s-a saturat de sclavie si de a sta sub tirania vampirilor pe care i-au protejat pana in momentul de fata. Sonja este fiica lui Viktor, conducatorul vampirilor. Ea se indragosteste de varcolacul Lucian si isi sfideaza tatal care nu vrea sa auda de legatura celor doi. Lucian comploteaza detronarea vampirilor, preluand rolul de lider in razboiul varcolacilor impotriva vampirilor. Dar pentru ca planul lui sa aibe succes, el va avea nevoie de fiica marelui Viktor, pentru a obtine libertatea tuturor Lycanilor.


















The Uninvited

The Uninvited este povestea care se centreaza in jurul lui Anna, care se intoarce acasa, dupa ce a petrecut o perioada de timp in spital pentru refacere, dupa moartea tragica a mamei sale. Dar ea nu este pregatita pentru schimbari majore, mai ales cand ea se intoarce acasa si observa ca tatal ei s-a logodit deja cu fosta asistenta a mamei sale, iar starea ei nu se imbunatateste cu nimic. In prima noapte, Anna este vizitata de stafia mamei sale, care o avertizeaza pe fiica ei de intentiile nefaste ale lui Rachel. Impreuna cu sora ei, Anna incearca sa isi convinga tatal ca logodnica lui, nu este cine pretinde ea a fi, si ca nu ar trebui sa mai continue aceasta relatie. Dar ceea ce trebuia sa fie o fericita reuniune de familie, se transforma intr-o lupta constanta intre cele doua surori si viitoarea lor mama vitrega.


















Friday the 13th
Cu mult timp in urma, un baiat pe nume Jason Voorhees s-a inecat in lacul Crystal. Dar el de fapt nu a murit, ci s-a intors si i-a omorat pe toti consultantii taberei de vara de la Crystal Lake. Multi ani mai tarziu aceste intamplari au fost date uitarii, dar acele crime sunt pe cale de a se repeta cand un grup de tineri descopera aceasta tabara parasita de la Crystal lake. Aici ei se vor intalni cu Jason si intentiile lui malefice de a-i extermina pe fiecare in parte. Cauta razbunare de fapt Jason sau asta este natura lui ? Singurul lucru pe care acesti tineri il stiu este ca trebuie sa faca tot posibilul ca ei sa ramana in viata, sa poata povesti ce s-a intamplat cu adevarat la Crystal Lake.



















The Unborn
"The Unborn" este un thriller supranatural a carui eroina este tanara in varsta de 19 ani Casey Beldon, care lupta impotriva unui spirit malefic ce pune incet-incet stapanire pe trupul si pe mintea sa. Casey si-a urat dintotdeauna mama naturala deoarece a parasit-o atunci cand era copil, dar in momentul in care incep sa se intample evenimente stranii si inexplicabile, fata intelege adevaratul motiv pentru care mama ei a plecat de langa ea.
Chinuita de cosmaruri ingrozitoare in timpul noptii si torturata de o fantoma in orele de nesomn, tanara trebuie sa ii ceara ajutorul specialistului in stiinte oculte Sendak, singurul care are puterea de a opri raul sa se produca si care o poate lamuri cu privire la existenta unor spirite nelinistite, care nu au fost primite in Rai si care sunt prinse in capcana intre doua lumi. Sprijinita moral de catre cea mai buna prietena a sa Romy si de catre iubitul ei Mark Hardigan, dar mai cu seama ghidata si consiliata prin acest labirint de superstitii si forte supranaturale de catre Sendak, Casey Beldon descopera ca este haituita de un dybbuk, adica un spirit malefic in folclorul iudaic, care fusese in trecut un copil evreu omorat in lagarul de prizonieri de la Auschwitz.


















Destinatie finala 4
Actiunea filmului incepe la curse, intr-o zi care se anunta a fi foarte distractiva. Totul se schimba cand Nick O’Bannon are o premonitie infioratoare despre o serie de intamplari bizare ce vor cauza mai multe accidente printre masinile de curse. Acestea vor avea consecinte oribile, iar toti prietenii lui vor muri in moduri brutale, totul incheindu-se cu standul de deasupra prabusindu-se asupra lui Nick. Dupa ce isi revine din acest cosmar, el se panicheaza si ii convinge pe iubita lui Lori si pe prietenii lor Janet si Hunt sa plece de acolo, reusind sa scape cu cateva secunde inainte ca infricosatoarea viziune a lui Nick sa devina realitate. Initial, ei cred ca li s-a oferit o noua sansa de a trai, dar dupa ce alte premonitii se adeveresc si ceilalti supravietuitori ai teribilului accident incep sa moara pe rand si in moduri din ce in ce mai brutale, Nick trebuie sa gaseasca un mod de a pacali moartea pentru ultima oara, inainte ca si el sa isi gaseasca "destinatia finala".




















Children of the corn

Bazat pe teribila poveste "Children of the corn" de Stephen King, "Revelation" este următorul capitol şocant al acestei, tot mai populare, serii de film de suspans. Când apelurile către excentrica ei bunică merg fără răspuns, Jemie este şocată să descopere că ultima adresă cunoscută a bunicii este o locuinţă ieftină, în oraşul Omaha Nebraska, în care cu câţiva ani în urmă copii posedaţi au ucis toţi adulţii. Acolo descoperă că bunica ei fusese rapită de către copiii posedaţi. Încet Jemie descoperă adevărul din spatele misterioasei dispariţii ale bunicii ei şi pur şi simplu deranjează un demon puternic care acum încearcă să o distrugă, de asemenea, şi pe ea.




















Zombieland

In Statele Unite ale Americii a izbucnit o bizara epidemie ce ii transforma pe cei vii in zombii dornici de a se hrani cu carne umana, epidemie care se transmite rapid atunci cand cineva este muscat de catre o persoana contaminata. Pentru a supravietui in mijlocul acestui haos, un grup format din patru persoane cum nu se poate mai diferite intre ele - Tallahassee, Columbus, Wichita si Little Rock - isi unesc fortele si traverseaza tara de pe o coasta pe cealalta, intrebandu-se daca sansele lor de a ramane in viata nu ar fi considerabil sporite daca ar actiona pe cont propriu. Atat surorile Wichita si Little Rock, cat si fricosul Columbus si vanatorul de zombii care nu se teme de nimic Tallahassee trebuie sa decida daca este mai rau sa fie mancati de zombii sau sa invete sa se respecte si sa se bazeze unii pe altii.


















wrong turn 3
Alex şi prietenii ei merg la pădure, pentru câteva zile, intr-o regiune din Virginia de Vest. Prietenii ei sunt ucişi de un grup de sălbatici, mutanţi desfiguraţi oribil, care, desigur, canibali fiind, i-au mâncat. Ea este ultima rămasă în viaţă şi trebuie să se descurce singură, dar nu pentru mult timp. Între timp, câţiva prizonieri periculoşi sunt transferaţi la o altă inchisoare de Nate Wilson, un gardian, care era în ultima sa zi înainte de a părăsi închisoarea pentru a deveni avocat. În timpul transportului camionul lor este atacat de aceşti mutanţi şi prizonierii au evadat. Fiind urmariţi prin pădure, prizonierii au dat peste un camion abandonat plin cu saci de bani. Unul câte unul mutanţii ucid toţi deţinuţii şi pe toţi cei care îi caută.


















SAW

Dupa moartea agentului Stahm, detectivul Hoffman e noul "stapan" al mostenirii lui Jigsaw. FBI-ul se apropie tot mai mult de el, asa ca e fortat sa dea drumul unui nou joc sangeros (dar cu talc), la fel ca acelea care au consacrat seria Saw. In urma acestuia, marele plan al lui Jigsaw va fi inteles in totalitate, punand cap la cap detalii din toata seria si universul Saw. Cifra 6 va avea un rol important in desfasurarea actiunii; astfel, vor fi sase lectii si sase probe care vor trebui invatate si promovate pentru supravietuire.


















Cirque du Freak: The Vampire's Assistant
Darren Shan si prietenul sau Steve sunt doi adolescenti obisnuiti in varsta de 14 ani, a caror viata se schimba pentru totdeauna atunci cand decid sa cumpere bilete la spectacolul circului ambulant cu monstrii care poposise in orasul lor pentru o reprezentatie. Dupa ce Steve este muscat de paianjenul extrem de veninos al vampirului Larten Crepsley si doctorii afirma ca nu ii pot salva viata, Darren face un pact cu vampirul prin care devine ucenicul acestuia in schimbul obtinerii antidotului otravii. Devenit pe jumatate vampir, fortat sa renunte la familie, la amici si la existenta banala si linistita pe care o ducea in suburbii si intrat in randul ciudatelor creaturi de circ precum omul-lup, baiatul-sarpe sau femeia cu barba pe nume Madame Truska, Darren Shan intrerupe fara voia lui un armistitiu vechi de 200 de ani dintre doua clanuri razboinice rivale de vampiri si se transforma intr-un element catalizator al acestei lupte

















Wolvesbayne

Wolvesbayne spune povestea intunecata a unei lumi care exista in umbra. Chiar daca este nevazuta, aceasta lume exista in paralel cu cea reala. Este o lume populata de creaturi ale noptii, vampiri si varcolaci. Russel Bayne este un om ca oricare altul a carui soarta este scrisa in ziua in care este transformat in varcolac. Dar sacrificiul lui nu este unul in zadar. El este recrutat de o echipa de vanatori de vampiri care cauta sa distruga un cult de vampiri nazisti care sunt condusi de Lilith. Impreuna cu supusii sai, ea vrea sa preia conducerea acestei lumi si sa o invaluie intr-un intuneric permanent. Numai cu ajutorul lu


i Van Helsing si Von Griem, va avea Russel vreo sansa sa opreasca planul diabolic al lui Lilith.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu